Grupul DIGI COMMUNICATIONS N.V. anunță rezultatele financiare pentru al doilea trimestru al anului, încheiat la 30 iunie 2021 (13.08.2021)
La nivel de grup
- Profil de creștere remarcabilă: veniturile au progresat cu 14,4% în T2 2021 față de T2 2020, până la 355 de milioane de Euro, în timp ce numărul unităților generatoare de venituri (RGU) a atins 19,3 milioane în T2 2021, în creștere cu 15% față de aceeași perioadă din 2020;
- Performanță generală solidă, cu EBITDA ajustată de 129 milioane de Euro (inclusiv IFRS 16) și de 108 milioane de Euro (fără IFRS 16) în T2 2021, o majorare cu 11,8% față de T2 2020;
România – parcurs de creștere susținută
- Creșterea excepțională a veniturilor cu 14,5% în T2 2021 (comparativ cu T2 2020), bazată pe evoluția RGU. Serviciile de pay-tv au progresat cu 15%, la 5 milioane, serviciile de internet fix cu 18,9%, la 3,5 milioane, serviciile de telecomunicații mobile cu 11%, la 3,9 milioane;
Spania - motor de creștere
- Evoluție excelentă a veniturilor, în creștere cu 29% în T2 2021 față de T2 2020, pe fondul dinamicii RGU.
Serviciile de telefonie mobilă au crescut cu 27% până la 2,7 milioane, serviciile de internet fix cu 140% până la 327.000.
DIGI Communications N.V. a anunțat, vineri, 13 august 2021, rezultatele financiare aferente celor șase luni încheiate la 30 iunie 2021. Veniturile Grupului au atins 695 de milioane de Euro, în creștere cu 11,5% față de prima jumătate a anului 2020, cu o bază de RGU în creștere cu 15%, ceea ce relevă o majorare substanțială a serviciilor furnizate până la 19,3 milioane de la 16,9 milioane (la 30 iunie 2020). EBITDA ajustată a fost de 251,3 milioane de Euro (inclusiv IFRS 16), un progres cu 9%, în comparație cu perioada anterioară.
Grupul DIGI și-a menținut performanțele de creștere robustă în prima jumătate a anului 2021, operațiunile din România reconfirmând parcursul remarcabil al Grupului. 61% din veniturile consolidate au fost generate de activitățile de pe piața principală, România, care contribuie cu 70% din totalul unităților generatoare de venituri ale Grupului. În ceea ce privește performanța veniturilor, Spania este a doua piață, cu o dinamică extraordinară în primul semestru al anului, asigurând 24% din totalul veniturilor, urmată de Ungaria (14%) și Italia (2%).
Rezultatele sunt determinate în principal de creșterea bazei de RGU la nivelul Grupului pe toate piețele. Serviciile de telecomunicații mobile au atins 7,1 milioane RGU (+ 1,1 milioane RGU față de 30 iunie 2020), serviciile de pay-tv au ajuns la 5,9 milioane (+ 0,6 milioane RGU față de 30 iunie 2020) și serviciile de internet fix s-au situat la 4,6 milioane RGU (+ 0,8 milioane față de 30 iunie 2020).
„Suntem încântați să le prezentăm investitorilor și partenerilor rezultatele remarcabile financiare și operaționale din prima jumătate a anului 2021. Le suntem recunoscători clienților pentru că au ales DIGI ca furnizor de servicii de telecomunicații și pentru că beneficiază de ofertele noastre de servicii convergente. Obiectivul nostru este să continuăm să furnizăm servicii de calitate la prețuri accesibile și să investim în dezvoltarea infrastructurii de comunicații electronice fixe și mobile.
Apreciem profesionalismul echipelor noastre și perseverența lor în a asigura continuitatea serviciilor chiar și în perioade cu provocări", a declarat Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications N.V.
Despre DIGI Communications NV
Digi Communications N.V. este compania mamă a operatorului de comunicații electronice RCS & RDS, liderul pieței de internet, pay-tv și servicii convergente din România, cu operațiuni în Ungaria, Spania și Italia. Înființată în urmă cu 28 de ani, compania deține aproape în totalitate cea mai modernă (de ultimă generație) și extinsă rețea de fibră optică din regiune, depășind 9,8 milioane de locuințe în România și Ungaria (decembrie 2020). Digi aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul comunicațiilor fixe, cât și în cel al comunicațiilor mobile. De-a lungul timpului, acest avantaj competitiv a devenit un beneficiu pentru milioane de clienți, care au obținut astfel acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de calitate superioară. În România, Grupul Digi este în prezent cel mai mare angajator din mediul antreprenorial local, cu aproximativ 14.600 de angajați (20.000 pe toate piețele pe care activează).
Conținutul cross-media al Grupului Digi cuprinde posturile TV Digi4K, prima televiziune cu emisie ULTRA HD lansată în România, Digi 24, DigiSport 1, 2, 3, 4, Film Now (pay-TV), Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, Music Channel și Hit Music Channel, posturile de radio Digi FM, PROFM, Dance FM, Chill FM și platformele de comunicare online reunite sub umbrela DigiOnline.
Mai multe informații aici.
Detalii suplimentare:
investors.relations@digi-communications.ro
Telefon: +40 314 004 244