Digisport.ro, record absolut de trafic în categoria site-urilor cu profil sportiv în 2021: peste 924 milioane de afișări (17.01.2022)
Digisport.ro, record absolut de trafic în categoria site-urilor cu profil sportiv în 2021: peste 924 milioane de afișări
Site-ul digisport.ro a înregistrat în 2021 peste 924 milioane de afișări de pagină, un record de trafic pentru o platformă media online care se adresează consumatorilor de conținut sportiv, conform Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT).
Cu o medie lunară de peste 27 milioane de vizite, digisport.ro a fost cel mai vizitat site cu profil sportiv în 2021, din întreg universul de internet măsurat de BRAT. De asemenea, în fiecare lună, peste 4,3 milioane de vizitatori unici accesează platforma pentru a fi la curent cu cele mai importante știri din lumea sportului, performanță care clasează website-ul pe prima poziție în topul surselor online de acest profil.
Lider la nivel de zi și în 2021, în categoria Sport
Raportat la media zilnică din 2021, digisport.ro a fost cel mai vizitat site cu profil sportiv de către cel mai mare număr de vizitatori unici. Totodată, platforma online Digi Sport și-a menținut poziția de lider și la nivel de zi, fiind accesată în general de 549.000 de vizitatori unici, care au realizat o medie zilnică de peste 889.000 de vizite.
Aplicația Digi Sport, cel mai nou tool/„loc de întâlnire” al pasionaților de sport
La finalul anului trecut, Digi Sport a lansat aplicația mobilă care oferă acces permanent la un conținut dedicat, în funcție de preferințele personale, și, totodată, o varietate de informații și competiții de neratat. Datorită funcției Reminder, pasionații au siguranța că vor viziona la timp cele mai interesante competiții din lumea sportului din România sau la nivel internațional și pot urmări, în timp real, emisiunile favorite difuzate de posturile de televiziune Digi Sport, direct pe dispozitivul propriu.
Știrile, clipurile video cu cele mai tari momente din cadrul competițiilor, rezultatele partidelor de fotbal sunt disponibile tuturor utilizatorilor, în timp ce partidele integrale difuzate pe site-ul digisport.ro și prin aplicație sunt disponibile exclusiv abonaților DIGI | RCS & RDS, care beneficiază continuu de transmisiunea live a tuturor celor patru posturi TV, Digi Sport 1, 2, 3, 4. Aplicația Digi Sport poate fi descărcată din GooglePlay sau AppStore.
Echipele Digi Sport și digisport.ro mulțumesc publicului pentru încrederea acordată și promit pasionaților de sport același conținut de calitate și în 2022!
Despre Digi Sport
Telespectatorii Digi Sport au acces la cele mai urmărite competiții sportive din România și Europa. Alături de Liga 1, Liga 2 și Cupa României, posturile de televiziune Digi Sport transmit importante competiții fotbalistice europene: LaLiga, Serie A, Premier League, Ligue 1 și Bundesliga, cupele europene la handbal, precum și campionatele mondiale și continentale de handbal, Formula 1 și MotoGP.
De asemenea, Digi Sport difuzează, în exclusivitate, în fiecare an, până în 2023, câte 50 de turnee WTA, în care, printre protagoniste, evoluează și sportivele din România.
Televiziunile Digi Sport 1, 2, 3, 4 și site-ul digisport.ro fac parte din grupul Digi | RCS & RDS. Grupul mai deține canalul Digi24, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi Life, Digi World și Digi Animal World, cele de muzică, UTV, Music Channel, Hit Music, postul de filme (pay-tv), Film Now, și posturile de radio PROFM, Digi FM, Dance FM și Chill FM.
Pentru mai multe informaţii:
Departamentul de Comunicare și CSR
comunicare@rcs-rds.ro
Telefon: +40 31 400 42 44
www.DIGI.ro
https://www.facebook.com/digipunctro